#dinautobuz despre #dezgust și #sărăcie
#concomitent despre #tânăra #generație
Sunt de acord că e neplăcut să miroși în autobuz oameni care nu se îngrijesc de igienă. Și e la fel de nepotrivit să încurajezi cerșetorii de meserie să își continue teatrul. Ce te faci însă când urcă în autobuz oameni bătrâni fără posibilități, care din pricina lipsei de bani rămân fără utilități, fără posibilitatea de a se îngriji sau spăla? Oameni pentru care ziua de azi poate fi sfârșitul, iar ziua de mâine imprevizibilul. Oameni care își drămuiesc fiecare leu cu multă greutate, renunțând câteodată și la colțul de pâine de fiecare zi. Oameni pentru care toți cei din jur devin o licărire de speranță. Oameni care pentru cei din jur manifestă doar dezgust și nepăsare.
Astăzi, în autobuz, o bătrână apăsată de greutăți, îl urcă cu greutate în autobuz pe soțul ei orb. Se așează pe două scaune, în spate, acolo unde mă așez și eu de obicei, când e loc. Bătrânul își lipește fruntea de palme, lăsându-și capul aproape de genunchi. Bătrâna îi spune fiecare stație în care autobuzul pornește, în timp ce numără banii și își dă seama că plata pe care o au de făcut e mai mare decât suma pe care o au ei în buzunare. Și numără, și numără și numără...Miros cumplit, iar hainele murdare și rupte provoacă în jurul lor greață și dispreț. Călătorii încep să discute între ei despre cum ar trebui ca acești oameni să nu mai circule cu autobuzul. Doi bătrâni care abia merg, săraci și murdari, cărora le-ar fi fost imposibil să parcurgă o distanță atât de mare pe jos. Nimeni nu le întinde nici un leu, pentru că nu cerșesc, ci stau liniștiți, unul uitându-se pe geam, celălalt aplecat de greutăți și orb, uitându-se probabil în sine. Iar eu nu pot înceta să îi privesc, moment în care mă fură o discuție telefonică.
Chiar în fața mea, o copilă de nici 12 ani își întreabă prietena de ce s-a împăcat cu x. Fata de la capătul celălalt îi răspunde ceva, iar ea adaugă: te-ai împăcat cu el chiar dacă ți-a spus că nu face nimic cu tine că ești mică? Ești o proastă! S. i-a băgat în minte prostiile astea, iar tu încă vrei să stai cu el. Rămân cu gura căscată și aproape că îmi vine să îi zic câteva. Mă abțin, căci ea continuă discuția la telefon cu inculpata minoră și îmi e foarte clar că educația de acasă are un cuvânt mult prea greu de spus. Îmi amintesc de cei doi bătrâni și verific dacă au coborât. Sunt tot acolo, numărând stațiile. Coboară în capăt, iar eu în spatele lor, hotărâtă să fac ceva.
Însă tot ajutorul meu este egal cu zero, căci nu îmi pot ierta faptul că mi-a venit să vomit din cauza mirosului lor, al unor bieți bătrâni lipsiți de orice ajutor.
Coboară și fetița din fața mea, legănându-și coapsele ca o femeie proaspăt măritată.
Durerea celor două lumi e copleșitoare.